Home » Română » Memorial » Evenimente » O lectură captivantă: Robert D. Kaplan, În umbra Europei

O lectură captivantă: Robert D. Kaplan, În umbra Europei

posted in: Evenimente

image-2016-03-25-20891076-46-umbra-europei

În umbra Europei este deopotrivă memorial de călătorie, eseu jurnalistic şi analiză istorică — opera unui scriitor care, vreme de treizeci de ani, a căutat să înţeleagă destinul unei ţări şi să-şi împlinească propria vocaţie. Pornind de la istoria României, dar şi de la atenta analiză a unor ţări vecine, precum Republica Moldova, Bulgaria şi Ungaria, Robert D. Kaplan abordează subiecte mai largi, precum jocurile marilor puteri, Războiul Rece sau Holocaustul. Rezultatul este povestea unei frontiere geografice şi ideologice a continentului nostru — punct de întâlnire între marile imperii — şi o carte esenţială pentru înţelegerea crizei prin care trec astăzi Rusia şi Europa. ( preluare de pe site-ul http://www.humanitas.ro)

 

 

 

 

 

 

În 2014, în călătoria sa prin România , Robert D. Kaplan a ajuns si la Sighet. Îi mulțumim pentru că a vizitat Memorialul Sighet și îi mulțumim pentru pagina dedicată muzeului în cartea sa În umbra Europei.

 

”M-am oprit la cel mai mare muzeu dedicat opresiunii comuniste, amplasat în cea mai celebră închisoare din vremea Războiului Rece, care se află aici, în centrul Sighetului. În această clădire de lângă o zonă pietonală restaurată, deținuții erau torturați, despuiați, înfometați în celule pline de igrasie, dotate cu un singur hârdău. Aici, în celula 9 a murit în 1953 probabil cel mai mare om politic român din secolul XX, Iuliu Maniu, care s-a exprimat public atât împotriva naziștilor, cât și împotriva comuniștilor.

În timp ce locurile evreiești din Sighet sunt cumva uitate și se deschid numai la cerere (cel puțin așa erau când le-am vizitat eu), muzeul-închisoare este un centru activ, extrem de vizitat, de studiere a crimelor comunismului. Pereții sunt acoperiți cu chipurile victimelor, iar fiecare celulă prezintă o anumită fațetă a tiraniei comuniste. Se discută deschis despre fiecare subiect în parte: despre tehnicile de tortură ale Securității, care schilodeau oamenii, despre deportările în stepa Bărăganului, despre sistemul de muncă silnică de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, despre represiunea minorităților etnice și religioase, despre decimarea intelectualilor. Memorialul a fost înființat în anii de după căderea lui Ceaușescu, în principal datorită pasiunii și energiei poetei și activistei Ana Blandiana și a soțului său, istoricul Romulus Rusan. A rămas celebră afirmația Anei Blandiana, care a spus că „memoria singură poate fi o formă de justiție”. Închisoarea este imensă. Sighetul este un infern într-un ocean de frumusețe.”

Robert D. Kaplan, În umbra Europei. Două războaie reci și și trei decenii de călătorie prin România și dincolo de ea, Humanitas, 2016