Home » Română » Memorial » Evenimente » O sfidare

O sfidare

posted in: Evenimente

Sentința Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care au fost achitați torționarii lui Gh. Ursu are toate șansele să rămână un act simbobolic nu doar al felului în care se face dreptate in România, ci și al perpectivei justiției asupra propriei ei istorii din comunism. Importanța acestei sentințe depășește cu mult „cazul Ursu” și este simbolică nu pentru că acest caz a fost el însuși unul simbolic, ci pentru că atât motivarea instanței, cât și stupefiantele explicații ale Înaltei Curți – date după protestele pe care sentința le-a generat în societate – dovedesc că nu este vorba de o simplă eroare judiciară, ci de o tentativă de negare explicită a crimelor comunismului, de o disculpare cu acte în regulă a jumătății de secol în care, pentru români, ceasul istoriei a fost oprit cu forța.

Îmi amintesc lista de 200 de nume de torționari încă în viață pe care Ticu Dumitrescu, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici, încerca în urmă cu 15 ani să o impună atenției publice.

Justiția a intervenit doar atunci când din cei 200 mai existau trei sau patru și au fost condamnați doi la pedepse pe care moartea naturală nu a mai îngăduit să fie îndeplinite. Acestei cutremurătoare aritmetici, sentința definitivă din iulie 2023 i se așează deasupra ca o lespede care strivește atât speranța în dreptate, cât și încrederea în justiție ca instituție.

Unde au fost cei trei judecători, cu pensii speciale, ai Curții Supreme care au semnat achitarea torționarilor din procesul Gh. Ursu în cei 25 de ani când s-au scris sute de articole, apeluri proteste și s-au organizat zeci de dezbateri prin care societatea civilă românească n-a obosit să ceară și să argumenteze dreptatea în acest caz, devenit simbolic nu doar prin crima care pedepsea un delict de opinie, ci și prin tergiversările care dovedeau solidarizarea mecanismului judiciar cu vechile structuri ale Securității ?

Ca om care am scris de nenumărate ori pe aceste teme și care mi-am dat ultimele trei decenii de viață realizării Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, mă simt umilită personal de această decizie și simt sentința Înaltei Curți – si sunt convinsă că, asemenea mie, simt nu numai colegii mei de la Sighet și de la București – ca pe o incredibilă insultă și ca pe o revoltătoare sfidare a societății civile, o sfidare care pune sub semnul întrebării, încă o dată, atât de tulburea definiție a României ca stat de drept.

Ana Blandiana

Președinte al Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței