Joi, 18 noiembrie 2021, organizaţia Post Bellum din Cehia în parteneriat cu Fundaţia Academia Civică-Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei a organizat seminarul „Revoluţia Română văzută prin ochii unui copil participant”.
În cadrul acestui eveniment, Nicoleta Giurcanu-Matei a povestit elevilor cehi de la Gymnázium Ladislava Jaroše din Holešov şi elevilor români de la Colegiul Naţional “Dragoş Vodă” din Sighetu-Marmaţiei experienţa pe care a trăit-o în timpul evenimentelor din decembrie 1989.
Nicoleta Giurcanu-Matei este unul dintre copiii participanţi la Revoluţia din decembrie 1989, din Bucureşti. În 21 decembrie Nicoleta Giurcanu, care avea atunci numai 14 ani, a ieşit în stradă pentru a protesta împotriva dictaturii comuniste, alături de tatăl său şi de fratele său în vârstă de 12 ani. Cei trei au fost reţinuţi, anchetaţi şi bătuţi în arestul Miliţiei, pentru ca apoi să fie transferaţi la Fortul 13 Jilava.
În 22 decembrie, Nicoleta Giurcanu şi fratele ei au fost trimişi într-un centru de corecţie din capitală, unde au fost supuşi unor tratamente inumane: au fost dezbrăcaţi, bătuţi, udaţi, obligaţi să stea în genunchi şi să-şi ceară iertare de la portretele Elenei şi lui Nicolae Ceauşescu. Cei doi au fost scoşi din centrul de corecţie în seara zilei de 23 decembrie, de către mama lor, după îndelungi căutări.
Evenimentul „Revoluţia Română văzută prin ochii unui copil participant” face parte din proiectul „În spatele uşilor închise. Copilărie sub regimurile totalitare / Copilărie în vreme de război”, finanţat de Uniunea Europeană prin programul Europa pentru Cetăţeni – Memoria Europei şi derulat prin parteneriatul dintre Asociaţia URBAN (Bosnia şi Herţegovina) (partener principal), Fundaţia Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei (România), Asociaţia ATRIUM (Italia) şi Post Bellum (Cehia). Evenimentul s-a desfășurat online (pe platforma zoom).
Desfăşurarea acestui eveniment a coincis, în Cehia, cu desfăşurarea festivalului anual „Revolutia de Catifea în şcoli”, care aniversează, printr-o serie de dezbateri şi evenimente, Revoluția de Catifea din 1989.