Home » Română » Centrul de Studii » W-Child Project » W-Child: Niculina Moica în dialog cu tineri italieni

W-Child: Niculina Moica în dialog cu tineri italieni

posted in: Evenimente, W-Child Project
Imagine din timpul conferinței. Sursă foto: Atrium

La 1 martie 2021 a avut loc o discuție online între Niculina Moica și tineri italieni de la Liceo Classico G.B. Morgagni din Forli.

Evenimentul a fost organizat de Asociația ATRIUM în parteneriat cu Fundația Academia Civică.

 

Doamna Niculina Moica în timpul conferinței. Sursă foto: Atrium

Niculina Moica (n. 21 octombrie 1943, Ploieşti) a fost arestată la 15 iunie 1959, pe când era elevă, la numai 16 ani şi condamnată la 20 ani muncă silnică pentru că făcuse parte, alături de alţi tineri, din organizaţia anticomunistă Uniunea Tineretului Liber din România. După cinci ani, în care a trecut prin penitenciarele Târgu Mureş, Jilava, Botoşani, Arad, Oradea, a fost graţiată la 23 iunie 1964. La scurt timp după arestarea sa, la 13 iulie 1959, a fost ridicat şi tatăl său, Petru Moica, condamnat, la rândul său, la 20 ani muncă silnică pentru „uneltire contra ordinii sociale”. În prezent, Niculina Moica trăieşte în Bucureşti şi este membru activ al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici.

 

Evenimentul face parte din proiectul „În spatele uşilor închise. Copilărie sub regimurile totalitare / Copilărie în vreme de război”, finanţat de Uniunea Europeană prin programul Europa pentru Cetăţeni – Memoria Europei şi derulat prin parteneriatul dintre Asociaţia URBAN (Bosnia şi Herţegovina) (partener principal), Fundaţia Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei (România), Asociaţia ATRIUM (Italia) şi Post Bellum (Cehia). Evenimentul s-a desfășurat online (pe platforma zoom).