Născută în Braşov, la 7 decembrie 1966, de profesie referent, căsătorită cu Dănuţ Iacob (la 29 octombrie 1987). În momentul izbucnirii revoltei, amândoi lucrau la Întreprinderea Steagul Roşu.
Corina Iacob: Eram tineri căsătoriţi, de două săptămâni, locuiam la socri…
Amândoi lucram în secţia 440 de la Steagu’. Făceam naveta.
În ziua de 15 au fost probleme cu schimbul trei că nu se dăduseră salariile – au fost diminuate, iar şefii luaseră prime – şi a fost scandal. Lumea oprise lucrul… Iar noi, când ne-am dus la schimbul unu, ne-am alăturat lor. De la noi din secţie au pornit în altă secţie, au adunat oamenii şi dup-aia au mers spre sediul Comitetului Judeţean, cum era atunci – actuala Prefectură – din Braşov.
(…) Deja, a doua zi au început să aresteze din unii care au participat. Pe soţul meu parcă după două-trei zile l-au luat şi au zis că-l cheamă să dea nu ştiu ce detalii, cu buletinul…
Andreea Cârstea: În ce zi l-au luat?
CI: Cred că în 18, dacă îmi aduc bine aminte.
AC: De-acasă l-au luat?
CI: De-acasă, da. Eram în Săcele şi chiar eu i-am zis: „Da, păi acum când trebuie să mergem la servici!” (…) Era şase şi ceva, că de la şapte începea programul. Şi zice: „Staţi liniştită, că numa’ dă nişte relaţii şi într-o oră-două vine la servici”.(…)
AC: Deci, pe soţul dumneavoastră, după data de 18, nu l-aţi mai văzut. N-a mai venit acasă. A fost dus direct la Bucureşti.
CI: Da. Şi i-a judecat aici, la Braşov. Deci, nimeni nu putea să iasă din secţie atunci când s-a auzit – că s-a auzit aşa voalat cumva, că nu s-a anunţat nicăieri – că au fost duşi numai cei care erau membri de Partid, UTC, să depună o mărturie. Şi restul nu puteau să iasă din secţii, să vadă ce se întâmplă.
Deci, i-a adus din Bucureşti, iar seara au ajuns acasă – eu eram la schimbul doi… Chiar înainte de proces – noaptea i-a adus şi a doua zi a fost procesul, dimineaţa. Ştiu c-am plecat de la schimbul doi în jur de ora 11. Şi, când am ajuns în faţa scării, am văzut doi miliţieni la scară, doi la un colţ… Zic: „Ce se întâmplă?” Şi când am intrat în scară, m-au întrebat unde mă duc. Şi i-am spus că la apartamentul cutare. Dar ce caut acolo? Le-am spus că acolo locuiesc – eu nu aveam viză încă, aveam două-trei săptămâni de când ne mutasem. M-au lăsat să intru. Şi era el acasă, abia venise…
AC: Cum arăta?
CI: Era foarte slab. Cred că 20 de kilograme… 15-20 de kile slăbise. Era foarte slab, palid. Mi s-a părut foarte distant…
AC: V-a spus unde a fost?
CI: A spus c-a fost la Bucureşti. Prea multe amănunte nu mi-a dat.
AC:V-a spus despre anchetă, despre bătăi?
CI: Nu foarte mult. Aşa, pe scurt. Oricum, ne dădeam seama că n-a fost bine, după cum arăta.
Deci, i-a lăsat acasă, ca să mănânce, să se îmbrace. Dacă nu aveau, le-ar fi dat ei… le-ar fi oferit condiţii. Şi tot timpul au stat şi l-au păzit la scară. A doua zi l-au luat şi l-au dus la proces – eu ştiam că este procesul, că îmi spusese el, dar restul oamenilor nu ştiau. (…) El a primit 6 luni cu suspendare. Şi chiar… Pe toţi îi citise şi pe el uitase să-l strige. Şi zice: „Onorată instanţă”, zice, „da’ eu?” Zice: „Şi tu… – s-a uitat – păi, şase luni.” Şi, a doua zi, pe fiecare i-a împrăştiat prin ţară, pe la diferite întreprinderi. Şi pe el l-au trimis lângă Călimăneşti-Căciulata… La Păuşa, mai exact Pe un fel de şantier care pregătea lucrări pentru hidrocentrale…
Fragment din interviul nr. 2171 din AIOCIMS realizat de Andreea Cârstea la 23 septembrie 2005, la Braşov, inclus şi în volumul „O zi de toamnă cândva… 15 noiembrie 1987, Braşov”, Fundaţia Academia Civică, 2012
