Dacă instituţia Bisericii a fost supusă tuturor restriştilor politice, au existat locuri în care spiritualitatea ortodoxă se păstra neatinsă: mănăstirile, schiturile şi refugiile schimnicilor.
Spre acestea şi-au îndreptat comuniştii cele mai furibunde atacuri.
Încă în 1956 Securitatea evacua prin forţa armelor mănăstirea Vladimireşti, iar la 28 octombrie 1959 autorităţile comuniste au emis decretul 410, realizat în baza unui raport al ministrului de interne Alexandru Drăghici, decret care ordona desfiinţarea a mai mult de două treimi din totalitatea mănăstirilor. Aplicat direct de Securitate, fără concursul Patriarhiei, Decretul a dus la închiderea manu militari a unor mănăstiri şi la alungarea a mai mult de jumătate din călugări.
Decretul a putut fi însă aplicat doar parţial datorită împotrivirii patriarhului şi spiritului de solidaritate al mărturisitorilor credinţei din lăcaşurile monahiceşti, care în felul acesta au salvat continuitatea şi demnitatea Bisericii.
Prezentăm un referat al Securităţii din 27 martie 1959, aprobat de minisitrul Alexandru Drăghici, având ca obiect preconizata desfiinţarea a mănăstirilor. Printre motivele invocate pentru desfiinţarea mănăstirilor „era şi activitatea contrarevoluţionară” desfăşurată în mediul monastic
