Georgeta Știolică n. Focșan: Noaptea când a sosit mașina cu milițieni, cu securiști, ce erau ei, i-au găsit pe mama și pe fratele meu. Și le-a spus că într-o oră să-și facă bagajul și să plece. Locuiam în Ciovârnășani, chiar în centrul satului. Le-a pus în vedere că trebuie imediat să părăsească locuința. Și-a luat două scaune, o masă, un șifonier. (…)
R.: Și cum de n-ați scăpat Dumneavoastră dacă n-ați fost acasă?
G.Ș.: Stați să vă spun. Dimineața am aflat, dar după cinci minute, mama a trimis totuși pe cineva să mă anunțe că că ei au fost încărcați, mi se pare, într-un car cu boi, nu mai știu cum era.
Deci era noaptea, și dimineața de-abia a venit un camion, cu un securist și cu un milițian. Camionul gol, după mine. Eu nu aveam decât trei rochii.
Când au venit la mine, mi-au spus direct: „Făceți-vă bagajul, mama este ridicată”. Am făcut bagajul.
R.: Și v-au dus și pe Dumneavoastră tot la Șimian?
G.Ș.: Tot la Șimian. Eu am ajuns înaintea lor, că ei probabil au mers mai încet.
Am fost urcați în bou-vagon, că au fost două familii, de-o parte și de alta, știți? N-am fost singuri într-un vagon. Nici n-aveam ce pune într-un vagon. Vă dați seama că n-au luat nimic.
Eram înnebuniți și țipam și urlam că ne duce în Siberia. Așa era vorba. Și în momentul când n-am mai luat-o la stânga și am luat-o la dreapta, atunci ne-a venit inima la loc și ne-au spus conductorii, că ei sunt din Călărași, că ne duc la Ciulnița.
Călătoria cred că a durat mai mult de o săptămână. Staționau până treceau alte trenuri și se pleca noaptea, ajungeam dimineața și pleca noaptea. Uneori am stat și două zile într-un loc.
R.: Și în tot acest timp vă aduceau totuși ceva de mâncare, da?
G.Ș.: Da. Oamenii din satele pe unde treceam ne aducea. Țin minte că am mâncat biscuiți, pâine. Ce aveau oamenii la îndemână.
Ultima gară a fost la Călărași. Și acolo ne-a îmbarcat în căruțe. Noi ne-am așteptat să ne ducă în niște case. Și la un moment dat ajungem și ne-au lăsat într-un câmp.
Era cu mazăre, nu mai țin minte. Altele cu grâu. Dar erau bătuți deja țărușii. „Aicea este casa Dumneavoastră!” Dar fără apă, fără nimic. Ne-au adus apă cu sacaua, murdară.
Satul era Pelicanul.
Fragment din interviul cu Georgeta Știolică n. Focșan, realizat de Ileana Mateescu, Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 3183
Georgeta Știolică n. Focșan
- 15 martie 1935, Ciovârnășani, Mehedinți
deportată cu familia în Bărăgan în iunie 1951
în anii de deportre a fost profesoară de rusă la școala din Mărculeștii Noi
