A venit şi ziua de 19 noiembrie ’46. Curiozitatea nu m-a lăsat să stau acasă şi paşii mei, cunoscând bine drumul, au luat-o spre cazarma regimentului. Eram îmbrăcat civil şi nu doream să mă fac remarcat. Am văzut peste gard pavoazarea din regiment. În zona magaziilor, astăzi sunt blocurile construite pentru ofiţerii sovietici, l-am găsit pe un plutonier care mi-a spus că s-au pus urne în sala de mese şi cânta muzica militară în curte. Ostaşii veneau în formaţie, intrau în şiruri. Cu comandanţii în frunte şi votau în cabinele expuse vederii din sală. Presupun că aici au avut maximum cu voturi cu soarele, dar nici ei, conducerea lor, nefiind siguri, au luat la ora 24 urnele într-un camion, cu pază militară, şi au fost duse la citirea voturilor. Unde, de către cine asta nu mai ştiu şi n-a ştiut nimeni şi nici până astăzi nu se ştie unde au fost voturile. Nu mai ştiu după câte zile, văzându-se că totuşi cetăţenii au votat cu partidele istorice, respectiv cu PNŢ, s-a trecut făţiş la furtul voturilor şi măsluirea alegerilor, ajungând câştigător FND.
Fragment din interviului cu col. Radu Ionescu-Galaţi, realizat de Costin Manoliu, în iunie 1996, Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, interviul nr. 359
…Şi când s‑au făcut alegerile, în 1946, eu eram o tipă mai înaltă aşa, mai solidă, şi că să vin la Sectorul de partid, că aşa era atunci, Sectorul 3, că avem probleme. Şi m‑am dus, m‑a dus cu maşina în… la Băneasa, în comuna Băneasa. Şi din maşină mi se dădea un buletin, dar majoritatea erau bărbaţi, dar bătrâni, cred că muriseră ăştia toţi. Şi mi‑era frică: „Cum să mă duc acolo, că eu sunt fată…” şi la ăia le duceam un buletin de bărbat. Zice: „Nu e nici o problemă că avem oamenii noştri acolo la secţia de votare”. Mi‑era teamă că ştiam că se bat, că te fac cu cretă, ce se auzea, în sfârşit. Şi într‑adevăr, m‑a instruit, parcă şi văd văd o coală de hârtie, exact de mărimea asta era formularul, buletinul de vot, nu mai ţin eu bine minte dar în orice caz era „soarele”, „ochiul”, „cercul” şi… nu mai ştiu ce.
Fragment din interviul cu Floarea Dumitrescu, realizat de Ovidiu Rădulescu, la 27 mai 1996, Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, interviul nr. 319