Din “marea de amar”

Home » Română » Memorial » Din “marea de amar” - Page 16 of 118

Sub acest titlu, inaugurăm o nouă secţiune a site-ului nostru dedicată victimelor comunismului. Vom întâlni povestea vieţii unor oameni care au pătimit pentru credinţa şi caracterul lor. Amnezia din societatea noastră îi condamnă a doua oară aneantizând atât amintirea lor cât şi modelul uman pe care l-au reprezentat.
„Ne-am obişnuit (poate pentru că atâţia ani victimele comunismului au fost uitate, contestate sau chiar hulite) să folosim sobrietatea ştiinţifică şi să evităm abordarea sentimentală a cercetărilor. Acolo unde am găsit documente le-am folosit, acolo unde nu am avut, am preferat să semnalăm lacuna; unde am putut număra victimele am făcut-o; unde nu, am preferat aproximarea ordinului de mărime. Dar, chiar folosind precauţia cea mai drastică pentru a evita riscul exagerării, ne facem vinovaţi faţă de fiecare ins năpăstuit din „marea de amar” (cum ar spune Eminescu), pentru că l-am transformat oricum într-o cifră sau într-o fracţiune de cifră, iar cifrele sunt prin definiţie reci şi distante.

În fiecare atom al acestui univers de suferinţă se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar îşi păstrează gândurile, sentimentele şi memoria proprie (…)

(…) Luând fiecare caz în parte, te cutremuri mai mult decât în faţa statisticii efectuate pe mii sau milioane de cazuri. Fixând un singur chip înţelegi mai mult decât dintr-un convoi de sclavi. Istoricul care a murit la Sighet pentru că a refuzat să-şi abjure scrierile; bătrânul colonel care a străbătut toate fronturile şi a murit de septicemie după ce lipitorile i-au supt venele în orezăria unde fusese dus la muncă forţată; cei trei copii bănăţeni – doi gemeni de un an şi fratele lor mai mare – morţi de frig în decurs de o săptămână în bordeiul deportării lor în Bărăgan; studentul care s-a sinucis la Piteşti ca să scape de torturile „reeducării”; ţăranul cu un iugăr de pământ, mort în închisoarea unde a ajuns pentru că pusese la poştă o scrisoare „cu conţinut denigrator”; fiii şi fiicele respinşi de la şcoală ca „duşmani ai poporului”; mamele obligate să divorţeze de taţii închişi pentru a salva „dosarul de cadre al copiilor”; savantul care şi-a sacrificat viaţa pentru a salva de pneumonie un tânăr; marii ctitori ai României coborâţi de pe culmile Unirii din 1918 în temniţele mucegăite de la Galaţi, Sighet, Aiud şi Râmnicu Sărat…
Toate aceste frânturi de imagini sunt acuzaţii la adresa regimului criminal care ne-a scos pentru o jumătate de veac din Europa şi a încercat să ne facă să uităm cine am fost…

…Nu toate victimele au fost martiri, dar toate ne roagă, din cerul lor, să nu le uităm.”

Romulus Rusan (2006)

Cuprins Din marea de amar (lista cu toate biografiile publicate în această secțiune)

Rusaliile Negre. Deportarea în Bărăgan. Maria Elisabeta Șandor: Mergeam cu mama vara la lucru, la câmp, la cules bumbac

Lipsa apei. La început, când ne-au dus acolo, nu erau încă fântâni, ne aduceau apa cu cisterne care miroseau a … Read More

Rusaliile Negre. Deportarea în Bărăgan: Aurelia Chiriță: Ne duceau pe noi, copiii, forțat la cules de bumbac

Al doilea an, vara, veneau și ne scoteau forțat, pe copii, cum eram eu – 12 ani deja făcusem acuma … Read More

Rusaliile Negre. Deportarea în Bărăgan. Victoria Bălu: Eu auzisem că plecăm undeva cu trenul și eram încântată pentru că nu călătorisem cu trenul

Nu am auzit niciun zvon, absolut nimic. La noi a fost ruga satului, Nedeie la data respectivă. Rusaliile sau duminica … Read More

Rusaliile Negre. Deportarea în Bărăgan. Elena Belu: Îmi amintesc un lan nesfârșit și o potecuță. Și eu mă văd pe această potecuță. Deci, aceasta e prima mea imagine din Bărăgan

S-ar putea ca prima mea amintire să fie de când am coborât în lanul ăla de grâu din Bărăgan. Deci, … Read More

Rusaliile Negre. Deportarea în Bărăgan. Elena Cinteză: În miezul nopții, am fost treziți. Tata mi-a spus să mă îmbrac că trebuie să plecăm și-am întrebat unde. A zis nu știu.

Au venit noaptea. Fusesem la rugă, la Corlățel, la Duminica Mare, și, în miezul nopții, am fost treziți. Tata mi-a … Read More

Eugen Livovschi: După o săptămână eu și mama am ajuns la Harikov. Aici au deschis ușile și pentru prima dată ne-au adus mâncare.

Deportările au constituit una din formele represiunii politice puse în practică de autoritățile sovietice în teritoriile ocupate. În Basarabia și … Read More

Elena Teodorescu: Bunica mea a fost deportată în această zi de 13 iunie împreună cu fiica ei, cu ginerele și cu băiețelul lor care avea 5 ani

Cea mai mare deportare a avut loc pe 13 iunie 1941. Cu o săptămână înainte ca românii să treacă Prutul. … Read More

Și am făcut cu căruța șase săptămâni de la Cernăuți până la Baia de Aramă

LUCIA CIREȘ: Mi-au povestit că luaseră un cojoc de-al lui bunicu’, de acela mițos, o tuhoarcă, și țineau tuhoarca deasupra mea … Read More

Elena Antonescu n. Decuseară: Am trecut noaptea granița cu căruța. Îmi aduc aminte ca prin vis cum mergeam cu o căruță noaptea

M-am născut pe 5 octombrie 1938 în Dalmați, județul Tighina, Republica Moldova actuală. Când s-a făcut cedarea Basarabiei, în noaptea … Read More

« 1 … 13 14 15 16 17 18 19 … 118 »