Home » Română » Memorial » Diverse » Dacia literară: Al Zub Memorialul Sighet – moment bilanţier

Dacia literară: Al Zub Memorialul Sighet – moment bilanţier

posted in: Diverse

Am consemnat deja, în alt loc, suita de acţiuni prilejuite de împlinirea a două decenii de când a luat fiinţă, la Sighet, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei . Aşezământ privat, de sorginte civică, iniţiat de Ana Blandiana şi Romulus Rusan, Memorialul constituie o premieră la nivel european şi chiar mondial, ca o creaţie aparte, una ce se bucură peste tot de înalte elogii. Era nevoie de o instituţie ca aceasta, forjată în pofida opreliştilor de tot felul, admisă în cele din urmă şi legalmente ca un „ansamblu de interes naţional”. 

În acest cadru, activează, după cum se ştie, un Centru Internaţional de Studii asupra Comunismului, condus de Romulus Rusan, concomitent cu o Şcoală de Vară, a cărei ultimă ediţie, de caracter jubiliar, a avut loc la 12-15 iulie 2013, cu un program mai sintetic, menit a evidenţia ideile generale şi rezultatele mai de seamă. Ana Blandiana, ca preşedinte a Fundaţiei Academia Civică, a găsit, ca de obicei, cuvintele cele mai potrivite spre a defini evenimentul şi a crea o stare emoţională ce s-a extins apoi asupra întregii manifestări. Din partea Consiliului Europei, ca reprezentant al Platformei Memoriei şi Conştiinţei Europene, a vorbit Göran Lindblad, cel care a contribuit, cu ani în urmă, la condamnarea de plano, în Parlamentul Uniunii Europene, a dictaturilor comuniste. Istoricul Stéphane Courtois, celebrul editor al sintezei Cartea neagră a comunismului, a evocat cu aplomb, exigent şi simpatetic, experienţa sa de rector al Şcolii de Vară.

O expoziţie specială, Memoria Manuscriselor, legată de acelaşi aşezământ, şi alta despre Charta 77 (oferită de Ambasada Republicii Cehe) au putut fi vizionate apoi, ca modalităţi de a pune în valoare elemente noi ale muncii depuse în ultimul timp de inimoasa echipă. Mi-a atras luarea-aminte manuscrisul lui Florin Constantin Pavlovici, Tortura pe înţelesul tuturor, din care Fundaţia Academia Civică tocmai a scos o nouă ediţie, a treia, acum sporită cu un preţios „dosar de lectură” şi cu o entuziastă adnotare a editorului, Romulus Rusan, care vede în autor, nu fără temei, „un clasic al genului”.

Se cuvine a fi amintită, în acelaşi cadru, şi lansarea volumului Geist hinter Gittern. Die rumänische Gedenkstätte Memorial Sighet (Spiritul după gratii. Cenotaful românesc Memorial Sighet), editat de Katharina Kilzer şi Helmut Müller-Enbergs, cu texte de Ana Blandiana, Stéphane Courtois, Patrick Moreau, Romulus Rusan, Alexandru Zub, Dennis Deletant, Karl-Peter Schwarz, la care se adaugă cele subscrise chiar de editorii cărţii.

Încă o lansare importantă se cuvine a fi menţionată aici: Vandeea − de la genocid la memoricid. Mecanismul unei crime legale împotriva umanităţii, de Reynald Secher, carte tradusă de Ana Ciucan Țuţuianu, cu o postfaţă de Hélène Piralian şi alta de Stéphane Courtois, ambele alcătuind peste o sută de pagini, nespus de utile cititorului român, dacă ar dori să cunoască un moment semnificativ din istoria „violenţei în revoluţie”, sintagmă folosită cândva de Bakunin, înainte ca violenţa să cunoască, prin Lenin şi Stalin, excese şi mai mari. Stéphane Courtois defineşte acel moment, pe coperta volumului, ca „un episod al bătăliei care se desfăşoară de mai bine de două secole în jurul istoriei şi memoriei Revoluţiei franceze, mai exact în jurul celui mai tragic şi mai enigmatic moment al ei, având în centru problema Terorii şi apogeul acesteia, genocidul vandeean”.

Dezbaterile înseşi, pe tema memoriei în acţiune, au fost concepute în trei „mese rotunde”, fiecare vizând un aspect anume: I. Memorie şi memorial. Memorialul ca actor al istoriei (moderatori: Dennis Deletant şi Alexandru Zub); II. Represiunea comunistă în timp şi spaţiu (moderatori: Stéphane Courtois şi Pierre Hassner); III. Memorialul – ancoră între generaţii. La ce foloseşte memoria? La cei treizeci de vorbitori din program s-au adăugat alţii din sală, îndeosebi foşti cursanţi la „Şcoala de Vară”, capabili acum să preia „bagheta” din mers.

Extraordinară, ca mesaj, a fost alocuţia rostită de maestrul Dan Grigore, marele pianist, plin de emoţie, bucuros să constate că „Sighetul” reprezintă deja un motiv de mândrie naţională. A sesizat, pentru acel public sensibil, că adevărul presupune libertate, memorie, concordanţă între gândul bun şi fapta salutară. Un memorial precum cel de la Sighet semnifică oarecum izbânda perspectivei celor oprimaţi, viziunea victimelor asupra istoriei recente, „oropsiţii vieţii”, sintagmă prezentă în imnul comunismului, ajungând astfel  să se revanşeze.

Emoţionantă, pentru mine, a fost apoi intervenţia profesorului Ion Pop, critic şi istoric literar, despre memoria activă, salutară, aşa cum o definea, acum două decenii, scriitorul Iordan Chimet, în antologia Dreptul la memorie şi în culegerea de eseuri Momentul adevărului. Terapeutică  prin memorie, prin „stilizarea etică a trecutului”, volumele amintite fac din exigenţa adevărului o condiţie sine qua non, adoptată şi de echipa Memorialului ca supremă deviză.

Din acelaşi program de restituţii semnificative face parte volumul O viaţă de muzician: Erich Bergel (Fundaţia Academia Civică, 2013), scrisă de fratele acestuia, Hans Begel, şi prefaţată de entuziastul, infatigabilul editor Romulus Rusan, după versiunea germană din 2006. Este un dublu omagiu, fiindcă fraţii Bergel, unul scriitor, altul muzician, sunt indisolubil legaţi de lumea românească, fiecare cu locul său şi în Memorial.

Se poate spune, în ansamblu, că actuala secvenţă a Şcolii de Vară, desfăşurată la două decenii de la crearea instituţiei memoriale, a prilejuit un bilanţ şi o sugestie programatică. Unii tineri au insistat chiar asupra nevoii de a extinde, pragmatic, efortul restitutiv. „Victoria reprezentată de Memorialul de la Sighet asupra indiferenţei şi uitării” (Ana Blandiana), merita în adevăr să fie pusă în lumină, o dată în plus, după atâtea activităţi bine gândite şi optim puse în valoare de artizanii instituţiei, ca şi de numeroşii colaboratori de parcurs.

Noua rundă educaţională, având ea însăşi un caracter aniversativ,      le-a permis foştilor „elevi”, adunaţi anume din ţară şi din diasporă, să caute a-şi defini experienţele de la Sighet, ca şi pe cele care au urmat, dincolo de Memorial. Unii au avut chiar „curajul” de a identifica nota specifică a şcolii, pe linia unei valorificări optime a rezistenţei anticomuniste şi a căutărilor, adesea la fel de dramatice, din epoca tranziţiei posttotalitare.

Dacă e adevărat că sistemul comunist a reuşit să forjeze un om cu memoria diminuată, iniţiativa Fundaţiei Academia Civică de a crea un complex istorico-memorial la Sighet se defineşte ca un remediu educativ şi recuperator, „o instituţie a memoriei, unică în felul ei, prin faptul că este în acelaşi timp centru de cercetare, de muzeografie şi de învăţământ” (Ana Blandiana) .

Un spirit sagace ca Mihai Şora sesiza, mai demult, nota simpatetică a Memorialului: „Este, practic, imposibil să nu intri pe firul istoriei, să nu fii atins de tot ce se află în celulele fostei închisori. Pe aici au trecut oameni mari, aici s-a stins elita României” .

Restituţiile simbolice nu sunt mai puţin importante în istorie faţă de cele educative, geopolitice după cum s-a putut vedea în Moldova pruto-nistriană după dezagregarea sistemului sovietic .

S-a nimerit din nou ca ziua naţională a Franţei, 14 iulie, să constituie un moment de emoţie comună, prilej de urări adecvate şi de un minunat buchet de flori, alcătuit din culorile Hexagonului. Gest simbolic, desigur, fiindcă în acelaşi sens a fost lansat volumul Vandeea: de la genocid la memoricid, de Reynald Secher, având ca subtitlu „mecanismul unei crime legale împotriva u
manităţii”, volum ce denunţă fără drept de apel ororile săvârşite în vremea Terorii, pe seama celor mai înalte idei .

Două secole şi mai bine de la Revoluţia franceză constituie o durată destul de mare pentru a înlesni, istoriografic şi moral , o reflecţie mai riguroasă despre radicalism, violenţă, nevoia de echilibru în orice moment al istoriei, oricât de dramatic. Cartea lui Reynald Secher, disponibilă deja la standul instituţiei, oferă un bun suport consensual, unul ce sporeşte semnificativ discursul demitizant despre acea Revoluţie, discurs ce recomandă o analiză mai calmă a schimbărilor postcomuniste de la noi .

Ultima secvenţă a programului (16 iulie) a avut loc, cu o parte din aceeaşi vorbitori şi un public nou, în capitală, la un nou aşezământ memorial. Spaţiul Public European (str. Vasile Lascăr nr. 31), gândit ca un fel de proiecţie rezumativă a celui de la Sighet, spaţiu pe care am avut norocul să-l pot vizita, la 14 aprilie a.c., chiar înainte de a fi disponibil pentru marele public. 

Nu se putea o prelungire mai plină de tâlc a proiectului iniţial de valorificare istorico-memorială a istoriei noastre recente.

 

Dacia literară nr. 120-121 (9-10/2013)

Click to access DL-9-10-2013.pdf