Dumitru Ţârmac: Dom’le, colectivizarea la noi, s-o făcut în 1962. S-o făcut iarna. După Anu’ Nou o început. Atunci o fost strânjerea la menghină.
…Di acum, dacă o mers ș-o strâns din toate satele, din toate comunele, la noi o rămas la urmă. Când o rămas la urmă, oamenii mai fujeau, dom’le. Șî dacă fujeau di acasă, ăştia umbla cu mașina după ei ca să-i prindă șî să să treacă. Îi chema la primărie. Acolo, la primărie, vinea echipe di pi la Stăuceni, că părțile celea erau colectivizate. Şî-l chema pi tata meu di acuma: „Ce vrei, moșule – ăştia era băieți mai tineri –, că la colectiv e bine… Uite așa, așa…” Își bătea joc di ei ca să să treacă. Azi așa, mâne așa, poimâne așa, tata nu s-o trecut. A rămas pân’ la urmă.
…Șî au venit cu Simean Dumitru, care era primar aici, în comună. Îi spune di-acuma, Cociș acela, care era… di la Fălticeni, membru di partid: „Moșule, di ce nu te treci, moșule? Di acuma, iaca-i gata, am prins tot satu’! Di acuma, or cu o draniţă1 or fără o draniță, trece apa la Siret, ştii, că Siretu’ este aci! N-o mai poți opri! Apa o trecut di jumate, să duc toți di acuma!”, o spus el. Tata nu s-o trecut, nu o făcut cerere di colectiv. O mai durat vreo câteva zile șî gata. În februarie o fost treaba asta. Era zăpadă.
Daniel Popa: În februarie ’62?
D.Ţ.: Da, în februarie ’62. Facem adunare generală. Di acuma, gata, s-o trecut juma’ di comună. Ce să mai faci? Care o rămas, o rămas. S-o făcut colectivizarea. Se temeau că n-o să aibă di muncă. Tata tot nu s-o dus. Era zăpadă, șî oamenii o fost cu picioarele prin zăpădă, şî s-o ținut acolo, unde e acuma livada, în curte acolo s-o ținut colectivizarea. O spus: „Oamenii buni, di acuma, s-o încheiat colectivizarea. Di acuma, gata! Care s-o trecut, s-o trecut, care nu, nu mai primim!” Eee, ei făceau vorbă, ca să se ducă lumea cu grămada. Spune d-acum: „Aveți grâu’ sămănat. O să ne oprim sămânța pentru la toamnă șî restu’ îl luați acasă. Aveți trifoi semănat, că aveți animale contractate. Prima cosire v-o luați, a doua o lăsați pentru sămânță, ca să semănăm șî noi, colectivu’”. Așa o fost treaba. Bun. O stat oamenii, mă rog… O terminat. O mai spus ei ce-au avut di-a spune, mă rog: cum are să fie, ce-are să facă, s-au împrăștiat. S-a făcut colectivizarea. Di acum, gata, s-o încheiat colectivizarea în comuna Tudora.
Di acum, ajungem primăvara. Când vine primăvara, strânge sămânţă di pi la oameni, ia porumb ca să samene, că… Dă șî asta, dă șî asta, cât pământ ai avut, grăunțe, plus cartofi di-acasă. Vini timpu’ trifoiului. Să duc oamenii să cosască. Avea viței contractați. Aveam șî eu doi viței contractați, eram căsătorit atunci. Mă duc. Îmi spune primaru’, mă cheamă: „Mitruț, da’ un’ te duci?” Am zis doar: „Mă duc să iau trifoi. Am doi viței contractați, d-abia îs căsătorit acuma…” „Nu ai voie, că trifoiu’ e al colectivului di acuma! S-o schimbat treaba. N-ai ce căuta acolo!” Da’ zic: „Ce-am să dau mâncare la viței?” Ee, m-am dus înainte, am cosit, am vinit. N-o vinit înaintea mea, că am spus: „Uite ce e, dacă vii înaintea mea sau cauți să mă descarci… ”
Fragment din interviul cu Dumitru Ţârmac, țăran din Tudora, realizat de Daniel Popa în 2001, Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 1433 și publicat în ”Să ne răsculăm, că pământu’ ne ține pi toți” Revolte împotriva colectivizării din Nordul Moldovei. Mărturii culese de Daniel Popa și Zenovia Pavlică, Editor, studiu introductiv și aparat critic Virginia Ion, Fundația Academia Civică, 2019
