Home » Română » Memorial » Din "marea de amar" » În libertate cu Libertatea

În libertate cu Libertatea

posted in: Din "marea de amar"
“În libertate cu Libertatea – Jeni”. Memorialul Sighet. Sala Femei în închisoare

Prezentăm două obiecte deosebite aflate în patrimoniul Memorialului Sighet și expuse în sala Femei în închisoare.

Au fost păstrate cu grijă de Iuliana Preduț după eliberarea din închisoare și donate – prin  intermediul Ioanei Raluca Voicu Arnăuțoiu – iîn 1994 Memorialului Sighet.

 

Săculeț de pânză. Memorialul Sighet. Sala Femei în închisoare

Bucată de pânză având forma unei coperte de carte. În exterior sunt brodate figuri geometrice, sub forma unor pătrate, în mijloc fiind brodată litera L, iar pe interior este brodat următorul text: “În libertate cu libertatea – Jeni”. A fost dăruită Iulianei Preduţ de colegele de celulă cu ocazia zilei de naştere a fetiţei Iustina Libertatea

 

 

Săculeț de pânză de culoare albă, prevazut în partea superioară (pe interior) cu un șnur de culoare maro. Pe partea din față sunt brodate doua ciuperci. In partea de jos este cusut un petic din același material. A fost daruit Iulianei Predut de colegele de celula pentru fetița sa Iustina Libertatea

 

 

 

***

Am înţeles că voi naşte o fetiţă, căreia îi voi pune numele „Libertatea”, că va sta şi ea în celulă cu mine, că nu vom mai vedea lumina soarelui decât cine ştie când…
M-am resemnat, apoi, într-un târziu, gândindu-mă că fetiţa va trăi, că o să se nască vie…
După două luni, joi, 18 septembrie 1958, în miezul zilei, am născut, în Închisoarea Văcăreşti, o fetiţă…
I-am pus numele Libertatea-Justina…
Însă, cei de acolo i-au schimbat şi numele şi data naşterii în documentele întocmite !…
După ce am născut, nu mi-au adus fetiţa s-o văd câteva zile… Eram, în  aceeaşi celulă, cu două tinere cam de vârsta mea din Cudalbi, regiunea Galaţi. Fuseseră închise, pentru că se opuseseră înfiinţării „colectivei” în satul  lor…
Când mi-am văzut fetiţa pentru prima dată, am îmbrăţişat-o cu o dragoste nespusă, pe care nu o mai trăisem vreodată, dar şi cu un simţământ   profund de teamă, care mă terorizase multă vreme: „O fi, oare, normală, după  chinurile îndurate de mine de când fusesem arestată de securişti ?!”…
I-am numărat degeţelele de la mâini şi de la picioare !…
Apoi, i-am privit îndelung, cu atenţie, îngrijorată: faţa, ochii, părul !… Avea perişorul negru, ud şi rece ca gheaţa !…
O aduseseră s-o alăptez trecând pe un culoar lung şi întunecos, învelită în scutece vechi, rupte, luate, probabil, de la vreun cămin de copii…
I-am suflat în păr, s-o încălzesc şi am şters-o cu un baticuţ pe care îl aveam la mine…

 

Din Iuliana Preduț Constantinescu, Speranțe încătușate, (Pitești, 1999, 2000)