Home » Română » Memorial » Revista presei » InfoMM.ro: Ambasadorul Statelor Unite, în vizită privată la Sighet

InfoMM.ro: Ambasadorul Statelor Unite, în vizită privată la Sighet

posted in: Revista presei

VIZITATORI IMPORTANȚI LA SIGHET.

Marţi, 20 septembrie, Excelenţa Sa Mark Gitenstein, ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, s-a aflat într-o vizită privată la Sighetu Marmaţiei. Acesta fost însoţit de doamna Elizabeth Gitenstein, senatorul Ted Kaufman şi Iulia Violeta Vasile, asistent de presă din cadrul Departmentului American de Stat. Printre obiectivele vizitate s-au numărat Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, precum şi Casa Memorială Elie Wiesel. Ambasadorul SUA a petrecut peste două ore la Memorial, manifestând un mare interes pentru fosta închisoare comunistă.

“Am ţinut neapărat să vin la Sighet să vizitez Memorialul, despre care auzisem multe. Mă aflu pentru prima dată în Maramureş. Am trăit una dintre cele mai marcante experienţe din viaţa mea vizitând acest muzeu. Am ajuns la concluzia că Statele Unite au făcut prea puţin pentru România în acea perioadă a regimului comunist, dar prin postul de radio Vocea Americii s-a putut face auzită vocea libertăţii, mesajul pentru libertate”, a spus Excelenţa Sa Mark Gitenstein, ambasadorul SUA la Bucureşti.

“Am fost şocat de ceea ce mi-a fost dat să văd la acest muzeu. Sper ca aşa ceva să nu se mai poată întâmpla niciodată”, a declarat senatorul Ted Kaufman. Oaspeţii americani au părăsit Sighetul pentru a merge la o escaladă montană.

un articol de Liviu Şiman