n. 28 august 1896, Sândominic, Harghita – m. 29 septembrie 1980, Alba Iulia
Episcop romano-catolic de Alba Iulia
După instaurarea regimului comunist și-a manifestat deschis opoziţia în faţa încercărilor autorităţilor de a-şi impune controlul asupra Bisericii Romano-Catolice. A fost arestat la 21 iunie 1949 și încarcerat în arestul Ministerului de Interne din Bucureşti.
La 6 august 1951, prin Sentinţa nr. 1165 a Tribunalului Militar Bucureşti a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă pentru „crima de înaltă trădare”. În timpul procesului a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava, iar la 14 august 1951 la Penitenciarul Aiud. În 19 septembrie 1951 a fost transferat la închisoarea din Sighet. În mai 1954 a fost mutat în arestul Ministerului de Interne, apoi la Malmaison.
În noiembrie 1954, ierarhului catolic i s-a propus să solicite graţierea, însă a refuzat categoric să întreprindă vreun demers în acest sens, motivând că „prin aceasta şi-ar fi recunoscut vina pe care el nu este dispus s-o recunoască”.
La 8 ianuarie 1955 i s-a suspendat executarea pedepsei şi s-a hotărât punerea în libertate.
La 31 mai 1957, i s-a fixat domiciliu obligatoriu pentru o perioadă de 36 luni la Alba Iulia. Motivul invocat era că ierarhul catolic „continua să desfăşoare o intensă activitate duşmănoasă, exercitând influenţă negativă în rândul populaţiei de naţionalitate maghiară”. Perioada domiciliului obligatoriu a fost majorată succesiv cu 60 luni, apoi cu 12 luni şi în cele din urmă cu 24 luni.
În 2 aprilie 1980, Márton Áron s-a retras oficial din funcţia de episcop de Alba Iulia, devenind episcop emerit. A murit la 29 septembrie 1980, la vârsta de 84 de ani.
După 1989, episcopul Jakab Antal a demarat acţiunile în vederea beatificării, numindu-l postulator al cauzei pe părintele Szőke János. În 6 februarie 2012, arhiepiscopul Jakubinyi György l-a desemnat ca postulator al cauzei pe msg. Kovács Gergely.
La 27 decembrie 1999, Institutul Yad Vashem din Ierusalim i-a acordat distincţia de „drept între popoare”.
