Home » Deutsch » Gedenkstätte » Presseschau » Obiectiv Vocea Brăilei: Rusaliile Negre. Deportarea în Bărăgan

Obiectiv Vocea Brăilei: Rusaliile Negre. Deportarea în Bărăgan

posted in: Presseschau
08RUSAL1* este titlul vernisajului unei tulburătoare expoziţii de fotografie, având în centrul ei una dintre marile tragedii produse de regimul comunist din România – deportările * evenimentul va avea loc luni, cu începere de la ora 16.30, la Teatrul “Maria Filotti” * cu această ocazie, va fi prezentă la Brăila scriitoarea Ana Blandiana, preşedintele Consiliului Director al Fundaţiei “Academia Civică”

Luni, cu începere de la ora 16.30, Teatrul “Maria Filotti” va fi gazda unui exerciţiu de memorie. Este vorba despre vernisajul unei tulburătoare expoziţii de fotografie, având în centrul ei una dintre marile tragedii produse de regimul comunist din România, în speţă deportările. Expoziţia are titlul “Rusaliile Negre. Deportarea în Bărăgan”.
Vor fi expuse 29 de panouri, reprezentând fotografii ce înfăţişează drama celor 44.000 de bănăţeni şi mehedinţeni deportaţi într-o singură noapte în stepele pustii ale Bărăganului, la data 18 iunie 1951, tragedie cunoscută şi sub denumirea de “Noaptea cea neagră”.
08RUSAL2La eveniment vor participa reputata scriitoare Ana Blandiana, preşedintele Consiliului Director al Fundaţiei “Academia Civică”, istoricul şi scriitorul Romulus Rusan, directorul ştiinţific al Centrului de Studii din cadrul Fundaţiei “Academia Civică”, şi tânăra cercetătoare Ioana Boca, directorul executiv al Consiliului Director al Fundaţiei “Academia Civică”.
De asemenea, cu ocazia acestui vernisaj, va fi lansată în premieră ultima carte apărută la editura Fundaţiei “Academia Civică”: “Morţi fără morminte în Bărăgan”, avându-l pe post de coordonator pe Romulus Rusan, în colaborare cu Angela Bilcea, Ioana Boca, Andreea Cârstea şi Virginia Ion.
“O carte unică în felul său: lista celor aproape 1.700 deportaţi morţi în detenţia din Bărăgan, în perioada 1951-1956. Dintre aceştia, 175 copii, între care 150 morţi înainte de a împlini un an. Cel mai vârstnic dintre decedaţi – un ţăran în vârstă de o sută de ani, deportat cu cinci ani în urmă. Cu o bogată bibliografie şi cu certificate de moarte emise majoritar de autorităţile vremii – cartea este radiografia unui genocid inuman, aplicat unor civili fără apărare”, aflăm din prezentarea cărţii.
Expoziţia este organizată de Fundaţia “Academia Civică”, având ca partener media cotidianul “Obiectiv Vocea-Brăilei”.
“Rusaliile Negre. Deportarea în Bărăgan” este o expoziţie ce nu trebuie ratată, pentru că înainte de-a fi o funcţie cerebrală, memoria este un fapt de conştiinţă, dar mai ales o probă de credinţă!

 

Obiectiv Vocea Brăilei. Rusaliile Negre. Deportarea în Bărăgan