(n. 23 august 1893, Vrabia/Harghita – m. 23 februarie 1956, Râmnicu Sărat)
Preot romano-catolic, hirotonit la 3 iulie 1916
Ordinar substitut romano-catolic de Alba Iulia (10 mai 1950), canonic (1945), vicar general (1940), protopop la Odorheiu Secuiesc (1934)
Adoptând o atitudine intransigentă în raporturile dintre stat şi biserică, considerat „un dușman vădit al regimului democrat din R.P.R.”, a fost arestat la 11 martie 1951. Reţinut cinci zile la Securitatea din Sibiu, a fost transferat în arestul M.A.I. din Bucureşti, iar la 17 iulie mutat la Penitenciarul Jilava.
Inclus într-un lot de preoţi şi călugăriţe catolice, alături de Joseph Nischbach, Franz Kraüter, Gajdátsy Béla, Friderica Hildegard Reisner, Cristina Dewald, Ecaterina Kernweis, Elisabeta Eva Strith şi Ioana Niculiţă, a fost condamnat prin Sentinţa Tribunalului Militar Bucureşti nr. 22 din 15 ianuarie 1952 la 25 ani muncă silnică pentru „crimă de înaltă trădare”.
La 24 ianuarie 1952 a fost încarcerat la Penitenciarului Sighet, iar la 20 martie 1955 a fost transferat la Penitenciarul Râmnicu Sărat.
La sfârşitul anului 1955 starea de sănătate a clericului catolic se agravase considerabil. Potrivit referatului întocmit de medicul penitenciarului în 5 decembrie, părintele Sándor Imre „prezenta arteroscleroză senilă hipertonică, dispepsie gastrică”, fiindu-i recomandat „un regim alimentar permanent”.
A murit la 28 februarie 1956, orele 23, la cauza morţii menţionându-se „edem cerebral şi hemoragie cerebrală, moartea fiind naturală”. Avea 63 de ani.
