Și, când am venit de la biserică într-o duminică, se dădea procesele verbale, cum se spunea atuncea, cu cotile, că era cote pă țărani… Să dădeau cote și mereau oaminii, săracii, acasă fără grâu. Majoritatea nu le rămânea, tăt trebuia să dai la stat. Io, de la biserică, am ajuns unde era bufet, era un bufet aicea, și acolo era oamini mai mulți. Și, alături de bufetul acela, să dădea procesele verbale.
Și era obicei mai înainte pă la noi că tăiau oaminii câte o căruță de grâu. Merea să treiere, înainte de a treiera tot grâu’.
Și președintele, fostul președinte primar, Cotuna Teodor, nu dădea voie să treiere. Oaminii s-o strâns acolo… Și că: „Să ne dea drumu’, domn’e, să treierăm câte o căruță de grâu, că n-avem pâne să făcem, să merem la moară”. El îmi amintesc că o spus: „Prima dată va treiera săracii. Și, pân-atunci”, zâce, „mai strânjeți cureaua la pantaloni și mâncați prune și căstrăveți!”. Asta o spus așa, în fața sătenilor. O fost multă lume, nu așa, multă lume. O spus asta în fața poporului! Domn’e, atuncea oamenii s-or enervat. S-or enervat. Și când o ieșit unu’, nu știu care o fost atuncea, cu procesele alea verbale, oamenii n-or mai așteptat atuncea ca să le dea. Or aruncat așa mâna la el și or luat procesele verbale și le-or rupt. Și oaminii atuncea s-or revoltat… Or rupt procesele verbale și or intrat în sediu acolo, or rupt tablourile, cum era, cu prim-miniștrii care erau atunci. Le-or aruncat, le-or dus afară în stradă și le-or dat foc. Le-o dat foc. Și atunci, de acolo, o început rebeliunea… Unu’ s-o dus și o tras clopotu’ într-o ureche. Lumea o început să strâje, să cânte pă stradă „Trăiască regele!”.
… Când o fost noapte, o venit armata și o înconjurat satul. O venit armata, o înconjurat satul, și, atunci, pă care cum i-o prins, i-o dus și i-o băgat acolo, într-o pivniță, într-un beci. Era apă până-n genunchi. I-o băgat acolo, în beciu’ ăla. Atunci, sigur, așa cred io cel puțin, sigur o luat legătura cu secretarul de bază, că cine o fost cutare, cine o fost cutare. Și o început atuncea să îi baje pe oameni în pivniță… Și pă unii dintre oameni i-or împușcat.
Fragment dintr-un interviu cu Vasile Sfeșie realizat de Danie, Popa în 29 iulie 1996, Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 452, publicat în Nu poate trăi țăranu’ fără pământ. Revoltele țăranești din Arad și Bihor (vara anului 1949), editor și studiu introductiv: Andreea Cârstea, Fundația Academia Civică, 2017
Vasile Sfeșie, născut la 22 martie 1923, Șiad (județul Arad), șase clase, țăran și muncitor, părinții țărani, căsătorit, un copil. Arestat imediat după revolta din Ucuriș, a fost condamnat, prin sentința nr. 864 din 20 mai 1950 a Tribunalului Militar Cluj la 1 an închisoare corecțională pentru delictul de rebeliune contra autorității (art. 259 cod penal).
citește și
Răscoalele din judeţul Bihor şi Arad din iulie 1949
O mărturie despre executarea lui Ioan Bodean, țăran din Ucuriș
