» » » » Gheorghe Dodu. 60 de ani de la revolta țărănească de la Cudalbi (11 ianuarie 1958)

Gheorghe Dodu. 60 de ani de la revolta țărănească de la Cudalbi (11 ianuarie 1958)

posted in: Din "marea de amar" | 0

 

Gheorghe Dodu. Sursa fotografiei: ACNSAS, FI, dos. 029443, f. 2

Născut la 16 noiembrie 1930, în Cudalbi (județul Galați), patru clase primare, țăran. A fost arestat la 14 ianuarie 1958, în urma revoltei ţărăneşti împotriva colectivizării din comuna natală, fiind condamnat la 10 ani închisoare corecţională pentru „uneltire contra ordinii sociale”. Deţinut în penitenciarele Galaţi, Gherla şi Tecuci şi în colonia de muncă Salcia, a fost eliberat la 28 februarie 1960, prin graţiere.

 

 

 

Daniel Popa: Povestiți-mi ce s-a întâmplat în ianuarie 1958 aici. Cum a fost revolta?

Gheorghe Dodu: Păi, cum a fost revolta? Am mers la primărie. Aicea s-o dat niște obligații. La unii le dădea cu rolu’, cu pământu’. De exemplu, cum aveți dumneavoastră două creioane, la unii le dădea câte două creioane șî la unii nici unu’ – o obligație albă, fără nici un fel de rol. „Sunteți picați de la sine la colectiv.” „Cum, mă?!” „Ieși în… Doamne iartă-mă!”, ne înjura primaru’, președintele cela, unu’ Bălan era: „Ieși afară de-aici!” Șî ne-am agitat. O deschis un milițian d-ăsta, unu’ Simionică, un foc de armă ș-atunci când o deschis foc de armă: „Păi împușcați-ne, că tot degeaba mai trăim!” Un băiat care-o fost lângă el acolo (cela e mort acuma), l-o apucat de pistol, i-o sucit mâna șî i-o luat pistolu’. Dacă i-o luat pistolu’, n-or mai avut cu ce, organele aiestea, să mai… Pe urmă ăștia de-aici o dat telefon la Tecuci. O fost unu’ Gheorghe Peneoaș, o stat în pod la poștă șî ne-o scris pe fiecare în parte, care-om fost la primărie. Știți, se uita pe papandură. Nu te gândești să te uiți la papandură la o clădire că e ceva acolo.

D.P.: Dar povestiți-mi ce s-a întâmplat acolo, ce au făcut oamenii.

Gh.D.: Oamenii or mers la dânsu’…

D.P.: La cine?

Gh.D.: La președinte. Or mers la dânsu’. El, dacă o văzut, s-o spăriet șî s-o încuiet înăuntru acolo. Or rupt ușa, or forțat ș-or rupt ușa. El dacă o văzut, s-o aruncat pe un geam ș-o ieșit afară. Nu s-o pus mâna pe el, n-am putut, ș-o intrat într-o curte la unu’ șî s-o ascuns sub niște ciocani, acolo. Copii d-ăștia de școală: „Uite-l pi colo, uite-l pi colo!” Da’ de-odată o vinit un băiat din ăsta mai tânăr șî i-o fript o furcă de fier, cum era el ascuns, o dat cu o furcă de fier într-însu’. După aceea l-am luat frumos șî l-am dus la alte CAP-uri, l-am luat la brățete. Am mers la CAP: „Să ne dai cererile care zâci că le-am avut ș-am picat la colectiv de la sine”. Nu i-am dat drumu’ deloc, l-am dus la un CAP acolo. Lumea cum e lumea, mergea la un raft de cărți d-aieștea – cine s-o gândit? –, or rupt care cum o apucat, le-am dat foc. O intrat la unu’ în curte ș-o luat un făraș de jar șî le-am dat foc acolo. După aceea, cererile n-o fost acolo. Cererile, o fost așa de atenți șî așa o ținut la ele, o fost încuiete în casa de bani. Duminică o mers treaba așa cam mocnită… Luni noaptea ne-o arestat.

D.P.: Revolta dumneavoastră a fost sâmbătă.

Gh.D.: Da.

D.P.: Și luni ce s-a întâmplat?

Gh.D.: Luni o vinit echipă…

D.P.: Noaptea dinspre duminică spre luni?

Gh.D.: Da. O vinit echipă…

D.P.: Ce fel de echipă?

Gh.D.: Echipe de-astea de la armată, batalion de intervenție. O vinit la ora 1 noaptea, o blocat bisericile, clopotnițele aiestea pe la biserici le-o blocat. Mă trezesc la 1 noaptea, așa, dormeam cu un frate alăturea. Bag pe frate-miu să răspundă la ușă șî intenția mea o fost să mă urc în pod – aveam scară acolo – că să fug. Vine frate-miu înapoi: „Nu mai faci nici o mișcare, că sunt în curte, șî de la vale viniți, șî de la deal”. Era armată. Pentru un singur om vineau câte patru-cinci. Era un om din sat care îi ducea: „aci stă cutare”. M-o arestat. O vinit, m-o întors cu d-alde taică-meu cu fața la părete, mi-o luat echipamentu’, hainele care trebuia să mă îmbrac eu cu ele, le-o controlat, le-o buzunărit, de la piele m-o luat. M-am îmbrăcat, mă scoate… Taică-meu o stat cu unu’ înăuntru, până o mers șî cu el în curte. Ceilalți erau cu fața la părete, șî frații ceilalți, șî mama. Numai eu mă suceam de mă-mbrăcam. Pe urmă eu am plecat. Nu știam dacă mă mai întorc înapoi la părinți, ne era teamă de ăștia. Pe drum, îmi pune unu’ cătușele la mână șî unu’ îmi dă un pumn în tâmplă. M-o ținut durerea cam trei ore, se învârtea, îmi sclipea, așa, în fața ochilor, vedem parcă un fel de stele, așa. Când ne-a dus aicea la miliție, ne-o ținut cu fața la părete acolo șî unu’ zâce: „Ochelarii de tablă-n ochi!” Mi-o pus ochelarii să nu văd cine-i lângă mine… Șî stătea câte un caraliu de-ăsta între doi oameni, între doi inși acolo. Acia ne-o ținut până la ziuă. La ziuă, o îndepărtat lumea. Noi trecând strada asta, o blocat, nu mai dădea voie să mai intre lumea, nici să mai treacă lumea sau să se mai vadă. Șî ne-o dus la gară câte șase-șapte inși în dubă șî cu doi-trei securiști.

(fragment din interviul nr. 805 A-B1, cu Gheorghe Dodu, din Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, realizat la 25 septembrie 1997, publicat în Daniel Popa, „Am ţinut de brazda noastră”. Împotrivirea la colectivizare în judeţul Galaţi, editori Virginia Ion și Traian Că lin Uba, Fundaţia Academia Civică, 2017, pp. 345-356.)

 

citește și

60 de ani de la revolta țărănească de la Cudalbi (11 ianuarie 1958)

 

Țărani din Cudalbi, Galați, condamnați pentru revolta din ianuarie 1958