Eugenia Florescu
(1938, Zimnicea – 2005, București)
În noiembrie 1956, Eugenia Florescu era studentă în anul I la Facultatea de Drept din București. A fost unul dintre studenții care s-au implicat în transmiterea informațiilor privind organizarea unui protest studențesc programat pentru 5 noiembrie 1956.
Pentru a-și convinge colegii de la Drept să participe, a afișat la avizierul facultății un anunț scris de ea, prin care informa că luni, 5 noiembrie, la ora 16:00, cursul de limba rusă nu se mai ține, fiind reprogramat pentru joi dimineață.
În după-amiaza acelei zile, Eugenia, împreună cu un grup de colegi, s-a îndreptat spre Piața Universității.
Măsurile luate de autorități, care erau deja la curent cu intențiile studenților, au împiedicat însă orice acțiune protestatară. Încă de sâmbătă, Securitatea își instalase oamenii în piață; clădirile din jur erau baricadate, iar în geamuri fuseseră montate mitraliere. În ziua de 5 noiembrie, camioanele cu trupe de intervenție erau vizibile tocmai pentru a crea o atmosferă de teroare și pentru a-i descuraja pe cei care voiau să protesteze. Șoferii purtau uniforme militare, iar milițienii împiedicau grupurile de tineri să staționeze în zonă.
Studenții care au avut curajul să se apropie de Universitate, singuri sau în grupuri mici, s-au plimbat prin piață încercând să evalueze situația:
„Am trecut prin piaţă, ne-am dus vis-a-vis la nişte vitrine (…) Am stat puţin acolo, ne-am reîntors în staţia Academiei şi apoi în staţia Bălcescu… Ne-am plimbat în apropierea pieţei, însă văzând că acţiunea a eşuat şi studenţii nu au venit aşa cum se organizase, am plecat la facultate, întrucât aveam cursuri.” (Vasile Brânzan)
„Erau studenţi din toate facultăţile. Ne-am întâlnit, ne-am dat seama despre ce este vorba, am ocolit de două sau de trei ori Universitatea, am văzut priviri dezorientate, ne-am dat seama că nu poate să iasă nimic… Bine că nu a ieşit nimic, pentru că ulterior, în anchetă, ni s-a spus că dacă unul singur ar fi strigat ceva, indicaţiile erau foarte clare: să se tragă, urgent, pentru a înăbuşi orice încercare de protest.” (Dan Mugur Rusiescki)
Deși informația despre protest circula deja și în afara mediului studențesc — Eugenia a auzit în piață niște trecători spunând: „Știi că azi studenții o să facă o manifestație?” — nu s-a produs o solidarizare reală a populației.
După ora 15:00, în Piața Universității se strânseseră câteva zeci de studenți, dar nu într-un grup compact, ci dispersați. Cei mai mulți dintre cei prezenți acolo vor fi ulterior arestați și anchetați de Securitate — unii condamnați la ani de închisoare, alții doar exmatriculați din facultate.
Eugenia Florescu a părăsit Piața Universității împreună cu colegii săi Dan Mugur Rusiescki, Radu Surdulescu și Florin Caba. Insuccesul protestului nu i-a demoralizat. Cei patru s-au dus la casa familiei Rusiescki, unde au confecționat manifeste adresate studenților, cu scopul de a-i solidariza cu mișcările studențești din Ungaria și de a-i îndemna la acțiune.
Fiecare dintre cei prezenți a contribuit cu o idee la redactarea manifestelor:
- Eugenia Florescu: „Jos rusa şi marxismul! Vrem ştiinţă, nu politică în universităţi! Urmaţi exemplul studenţilor unguri, cehi, polonezi!”
- Radu Surdulescu: „Sprijiniţi naţiunea maghiară, lupta ei pentru libertate. Demascaţi adevăratul vinovat: imperialismul rus. Demascaţi presa comunistă.”
- Florin Caba: „Stalin a murit. Hruşciov îi critică terorismul. Şepilov ‘luptă’ la ONU, în timp ce sângele maghiar curge. Gheorghiu-Dej elogiază loialitatea ‘criticilor’ lui Stalin.”
- Dan Mugur Rusiescki: „Ruşii acasă! Doisprezece ani sunt de ajuns, se vor îneca în ei. Pentru aceasta trebuie să luptăm. Ruşii acasă!”
Planul era ca a doua zi dimineață să arunce manifestele în interiorul Facultății de Drept, printr-un geam.
În noaptea de 5/6 noiembrie, Eugenia Florescu a fost arestată de la domiciliu, fiind acuzată că „a instigat pe unii studenţi să participe la acţiuni provocatoare, anunţându-i pe aceştia data şi locul când vor avea loc asemenea acte.”
Aflând de arestarea colegei, Dan Mugur Rusiescki a ars manifestele pentru a nu fi descoperite.
„În aceeaşi noapte a fost arestată Gina Ionescu. Tatăl ei, prieten cu tatăl meu, a venit dimineaţa să ne spună ce s-a întâmplat. Tata i-a spus că ne-a văzut făcând nişte manifeste… Şi atunci tata mi-a cerut imediat să le ard, pentru că mă aşteptam la aceeaşi urmare. Normal, manifestele au fost arse, nu au ajuns la facultate. Şi a doua zi au început arestările masive…” (Dan Mugur Rusiescki)
În 6 noiembrie au fost arestați Radu Surdulescu, Florin Caba și Marin Stănescu, iar în 7 noiembrie – Dan Mugur Rusiescki, Alexandru Șerban Maximilian Mălinescu și Mircea Tatos.
Eugenia Florescu a fost singura femeie din „lotul de la Facultatea de Drept”. În primele anchete a încercat să nu-și implice colegii, oferind anchetatorilor doar numele lui Virgil Iager, activist U.T.M., cel care notase numele celor prezenți în piață.
Ancheta a durat câteva luni, iar procesul a avut loc în primăvara anului 1957.
La 23 mai 1957, Tribunalul Militar București a pronunțat sentința
- Dan Mugur Rusiescki – 4 ani închisoare (considerat „șeful lotului”)
- Radu Surdulescu și Florin Caba – 3 ani
- Alexandru Mălinescu și Eugenia Florescu – 2 ani
- Mircea Tatos, Aurel Moldov și Dan Constantin Stavarache – 1 an
- Paul Mitroi, Alexandru Dincă și Mihai Cezar Busuioc – 6 luni
- Radu Gabrea, Vladimir Trifu și Marin Stănescu – achitați
Inițial închisă la unitatea „A” a MAI, Eugenia Florescu a fost transferată în 1957 la Jilava.
Pentru tânăra de 18 ani arestarea și detenția a însemnat o schimbare tragică de destin.
În anii de detenție a fost de mai multe ori pedepsită pentru că nu respecta regulile impuse de administrația închisorii. Unul din ofițerii de la Jilava nota într-un raport că ”(deținuta, n.n.) a vorbit foarte obraznic, propun să fie pedepsită cu 5 zile de pedeapsă. Un alt ofițer consemna într-un raport: ”Fiind camera la aer a început să râdă, iar eu i-am spus să se plimbe și să nu mai râdă. Deținuta a continuat mereu. Acest caz a fost repetat de mai multe ori. Totodată a răspuns foarte obraznic că cine m-a pus pe mine să o păzesc pe dânsa.”. Pentru acest gest a primit 3 zile de izolare.
A fost eliberată la 27 ianuarie 1958.
În 1965 Eugenia a reușit să fie admisă la IATC, devenind regizoare de teatru.
Avea să fie urmărită de Securitate până în 1989.
un text de Ioana Boca
