3.07.86
Am luat azi, ca printr-o minune, două pachete de carne tocată şi 1,5 kg de cârnaţi de porc, prinzând momentul când la o alimentară de cartier, în drum spre casă, tocmai se descărca marfa. A venit o furgonetă cu marfă, a descărcat-o, lumea s-a aşezat la coadă. Când a plecat dubiţa de aprovizionare, lângă şofer s-a aşezat şi un miliţian cu o sacoşă umflată cu pachete pe care le-a luat direct din depozit… miliţienii au la noi prioritate pretutindeni, nimeni nu-i contrazice, nimeni nu le spune nimic. Imediat după plecarea furgonetei, alţi doi miliţieni au intrat în depozit, neruşinaţi şi impertinenţi, zâmbind ca la ei acasă, în timp ce noi, ăştilalţi, aşteptam să facă formele să înceapă vânzarea. Am produs o mare bucurie în casă, după luni de zile.
Astă-seară, un eveniment: au înflorit deodată două flori de cactus albe, imense, la doi cactuşi din „grădina” noastră japoneză. Aşa îi spunem colţului de balcon unde am aranjat 7-8 ghivece de flori cu pietre printre ele, ce ne dau senzaţia că aici, la etajul 4, am adus un mic colţişor de natură.
Azi dimineaţă a venit o trimisă a DGDAL-ului (d-na Florea) la serviciu să-i dăm un plan de situaţie pentru a perfecta decretul de demolare a minunatei şi preafrumoasei, vestitei şi splendidei biserici a mănăstirii Văcăreşti. Cât ne-am străduit să convingem stăpânitorii că
e un act de cultură şi patriotism să păstrăm acest extraordinar monument şi n-am reuşit nimic. Din decembrie 1984, când i-a pus gând rău şi i-a dărâmat turla de peste pronaos şi din ianuarie 1985, când i-au tras cu buldozerul turlele mici, am tot aşteptat să se răzgândească.
6.07.86
Ieri la prânz în Piaţa Amzei se montau geamuri noi la vitrina măcelăriei. A fost o înghesuială atât de animalică, era sâmbătă, sute de oameni disperaţi că n-o să ajungă marfa până la ei au presat, s-au împins până au crăpat vitrinele.
11.07.86
Ieri s-a adus brânză telemea la alimentara din colţ, de lângă institut. La sfârşitul programului, zeci şi zeci de salariaţi şi locatari din cartier s-au aşezat la coadă: e o mare raritate brânza „de 42”, aşa că merita. Eu personal n-am prins anul acesta, în cele 7 luni care au trecut din 1986, decât cel mult de două ori.
Oamenii s-au aşezat la coadă, distribuindu-se în ordine fiecăruia câte o bucată de maximum 1,5 kg. La ora 18 vânzătoarea a anunţat că închide, unii stătuseră o oră jumătate la coadă, erau nervoşi, obosiţi; iritaţi. Au început vociferările şi certurile.
Responsabila a pus mâna pe telefon şi ca prin minune au apărut trei miliţieni de la circa 1 miliţie să facă ordine. S-au postat la uşă şi în magazin şi vociferările au încetat. Totuşi, în jurul orei 18,10 a apărut un tovarăş în civil care s-a postat la uşă, îmbrâncind sau „dând impulsuri” celor care luaseră brânză, să iasă afară din magazin. Pe fondul ăsta de iritare populară o cetăţeancă, trecând pe lângă magazin şi întrebând ce se dă şi aflând că se dă brânză, a dat să intre în magazin. Tovarăşul civil din uşă i-a interzis (doar făcea ordine!), ea a spus o vorbă, două de ocară – nu ştia biata femeie cu luată cu o dubă a miliţiei şi dusă.
…S-au distribuit bilete la un spectacol inexistent, de fapt, organizat prin sindicate: 15 lei biletul. E o practică a ultimilor ani să se strângă fonduri pentru te miri ce, prin vânzarea forţată a unor aşa-zise bilete de spectacole care nu aduc, de fapt, nici un folos cumpărătorului, pentru că nu există nici un avantaj legat de procurarea lui. Treaba a produs iritare în secţie, vociferări, refuzul de a plăti, intervenţia sindicatului şi partidului pentru a face lumină şi dreptate şi, în sfârşit, cele 50 de bilete de câte 15 lei au fost „vârâte pe gât”.
16.07.86
Am intrat la franzelăria din colţul Căii Dorobanţi cu strada Gr. Alexandrescu să iau o pâine. Intru: pe toată lungimea banchetei ce acoperă caloriferele vreo 20 de bătrâni ce stăteau de vorbă. Tejgheaua e liberă, nu apuc să cer o franzelă că pe uşa din spatele tejghelei apare stiva de navete cu „pâine fără sare”, atunci era adusă în magazin, descărcată din dubă în spatele magazinului. Aceasta era misterul: bieţii bătrâni, probabil bolnavi şi ţinând regim fără sare, aşteptau pâinea fără sare. În clipa următoare au tăbărât toţi într-o rumoare discretă, aliniindu-se ca deţinuţii ce-şi aşteaptă gamelele. De la o vreme, pâinea e foarte proastă, nu e crescută, pâinea albă e cenuşie, iţi dă senzaţia că e făcută cu rumeguş sau cu tărâţe.
27.07.86
…Azi a fost duminică… sâmbătă am fost anunţaţi că lucrăm. Trecând prin Piaţa Amzei erau poate 4-500 de persoane la coadă la măcelărie, iar la aprozar poate 1000!!
Am stat iar la coadă la pâine tare, iar la coadă la stavrizi şi la coadă pentru salam de vară… sortiment unic de mezeluri în România.
Din Gheorghe Leahu, Arhitect în ”epoca de aur”, Fundația Academia Civică, 2004
Jurnalul secret scris de arhitectul Gheorghe Leahu în anii 1985-1989, ultimii ani ai “epocii de aur”, când Bucureştiul era mutilat de giganticele şantiere ale noului centru civic, iar viaţa de zi cu zi era un coşmar
