(1919-2012)
preot, călugăr franciscan
absolvent al Institutului de Teologie Luizi Călugăra și al Facultății de Filologie, secția Franceză, din București
A fost arestat în iunie 1961. Anchetat la Securitatea din Bacău, a fost judecat în 1963. Inițial condamnat la 12 ani muncă silnică pentru “uneltire contra ordinii sociale”. La recurs, pedeapsa i-a fost redusă la 7 ani.
A fost dus în coloniile de muncă din Balta Brăilei, fiind eliberat în 1964.
Petru Albert: În 1961, iunie, am fost chemat la Primărie și de acolo m-au arestat. Am stat în ancheta Securității doi ani de zile, la Bacău. În timpul anchetei, puneau sute de întrebări, arestau zeci de oameni, pe care îi obligau să facă declarații mincinoase împotriva mea. Însă, poate din temperament, nu prea m-a durut această detenție și-i ironizam mereu pe anchetatori. În momentul în care m-au întrebat odată că ce cunosc eu din cadrul spovezii în legătură cu alegerile care se făcuseră, le-am spus: „Acum mă duceți la camera de tortură și mă împușcați!”. El a mișcat piciorul, a chemat un colonel și a spus: Uite, acum ăsta cere ca să-l împușcăm. Au zâmbit, însă continuau cu farsele lor…
Fragment din interviul cu părintele-călugăr Petru Albert, interviul nr. 1315, AIOCISAC, realizator Aurora Maria Sasu
Deci am stat în închisoare de la 17 iunie 1961 până la 30 iulie 1964. Am stat în anchetă de la 17 iunie 1961 până la 22 ianuarie 1963, adică un an şi şapte luni, perioadă îndelungată în care ca orice deţinut în anchetă am fost cel mai chinuit din punct de vedere psihologic şi din lipsă de alimentaţie.
Am fost arestat pe la ora 8, de către o grupă de ofiţeri securişti, în primăria din Hălăuceşti unde mi-a pus pe ochi batista din buzunar şi m-au legat strâns cu o sfoară pe care o aveau ei, pentru ca să nu văd ce se întâmplă cu mine şi unde mă duc. M-au dus la sediul securităţii din Roman unde m-au ţinut câteva ceasuri în duba securităţii, ca pe la ora 5 după amiază să mă lase într-o celulă a securităţii din Bacău. În celulă era un miros insuportabil deoarece în aceeaşi încăpere era şi un wc turcesc necurăţat. În prealabil mi-au luat ochelarii, m-au lăsat în sacou, în care m-au ţinut toată iarna în celula neîncălzită şi mi-au tăiat cureluşele lungi de la sandalele cu care eram încălţat. Fiindcă nu se ţineau sandalele de picior mi-au aruncat în celulă nişte pâslari rupţi la talpă în care m-au ţinut tot timpul anchetei.
(…) Ca să mă constrângă la declaraţii în anchetă, l-au arestat pe tatăl meu, pe mama mea, pe sora mea Elisabeta, pe fratele meu Francisc şi pe cumnata mea Marieta. Şi în anchetă mi-i aduceau pe rând în camera de anchetă, îi ţineau cu faţa la perete şi cu diferite întrebări îi determinau pe ai mei să facă declaraţii împotriva mea. În urma acestor fapte m-au introdus iarăşi în celulă şi în acel moment m-a cuprins o durere lăuntrică şi am simţit că vorba „mi s-a făcut părul măciucă în cap” a devenit o realitate pentru mine, de atâta durere psihică; am simţit o fierbinţeală la faţă, am simţit cum s-a ridicat de la sine părul pe cap.
Pr. Petru Albert, Autobiografie în Iosif Diac, Franciscani în zeghe, Editura Serafica, 2015
În fiecare atom al acestui univers de suferinţă se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar îşi păstrează gândurile, sentimentele şi memoria proprie
© CISAC, 2017
